Facind parte din aceeasi familie literara cu Cehov si Flaubert, prin interesul narativ manifestat fata de nimicurile care alcatuiesc substanta insasi a vietii de zi cu zi, Gabriela Adamesteanu pare mai aproape de Gogol prin predispozitia de a investi banalitatea de fiecare zi cu atributele unor forte malefice, capabile sa distruga, incet, dar sigur, individualitatea fiintei umane. Dincolo de suprafata benigna lipseste insa surisul malitios-sarcastic, atit de specific gogolian, inlocuit aici cu neutralitatea empatica a unei constiinte mereu la pinda, ce inregistreaza cu mare acuitate, fara sa emita insa judecati de valoare explicite. Ii revine cititorului menirea de a restabili cronologia faptelor si de a descoperi desenul din covor. Gabriela Adamesteanu construieste astfel un roman-latent - formula narativa hibrida, utilizata, printre altii, si de Milan Kundera in Ridicole iubiri"e; (Carmen Musat).